Ăsta e sfârşitul acestui blog. Vă las cu melodia de adio:

Şi luaţi şi versurile (dacă primele 4 versuri le citiţi, e bine)

Adio.

P.S. E sfârşitul… pentru un anumit timp. Mâine oricum plec.

Mâine plec. Am să vizitez şi Mănăstirea Bârsana (pun pariu că nici nu vă interesează, aşa că mai bine nu daţi click) pentru că sunt foarte păcătos şi că doar Dumnezeu îmi poate ierta păcatele, deşi în Tatăl Nostru ar trebui să putem să iertăm şi noi, greşiţilor noştri. Dar se pare că nu e aşa şi că nu voi fi iertat decât de Dumnezeu dacă am să mă căiesc de păcătos ce sunt.

La revedere.

P.S. Sper că vă place acum profilul meu de Last.FM la Recently Listened Tracks.

M-a întrebat Lucia dacă îmi place ploaia. Dacă îmi place? O ador. Mai ales când e vorba de o furtună cu multe tunete şi fulgere.

Chiar dacă n-am net când este o furtună aşa ca lumea, pe la noi se spune că de fiecare dată când se vede un fulger şi se aude un tunet, mereu unul care face rău altuia, “plăteşte” pentru faptele sale. Un exemplu? Sunt chiar eu, nu vezi? Azi cred că am plătit pentru toate fulgerele şi tunetele care au fost aici aşa cam acum jumătate de oră.

P.S. Nu mai merge la nimeni mai departe, este ultima leapşă pe care am acceptat-o. Vă rog să nu mai trimiteţi că oricum nu vă mai răspund.

Mai demult stăteam pe gânduri şi mă întrebam cum m-a influenţat până acum bloggingul. Am obţinut o mulţime de răspunsuri la această întrebare, dar nu am avut curajul să le şi fac publice. Noroc cu concursul organizat de blog18 în colaborare cu gazduire-blog.ro care mi-a dat “aripi” şi ocazia să răspund la această întrebare. Înainte de a vă oferi răspunsurile mele, vă spun câteva cuvinte despre gazduire-blog.ro şi anume că este un site web dedicat găzduirii blogurilor la nişte preţuri rezonabile, începând cu 16.95 euro / an. Aşadar, dacă sunteţi interesaţi de găzduire pentru blogul vostru, vă invit să accesaţi gazduire-blog.ro.

Să trecem la subiect, aşa cum am promis mai sus. Influenţa blogului în viaţa mea are atât părţi pozitive, cât şi negative. La început, bloggingul era ca o joacă, dar acum a devenit ceva serios. De ce bloggingul este ceva serios? Mulţi ar răspunde la această întrebare “pentru că poţi să câştigi bani”. E adevărat, chiar şi eu am câştigat ceva, dar e doar un fleac. Bloggingul este ceva serios fiindcă poţi să cunoşti persoane noi şi felul lor de a fi. Ştiu că sună a “hai faiv”, dar pe lângă asta, poţi să îţi dezvolţi propriul tău stil de scris. Mai sunt cazuri şi în care blogul, dar mai ales bloggerii îţi dau lecţii de viaţă, lecţii pe care nu le poţi învăţa oriunde. Dar cel mai important lucru pe care ţi-l poate oferi bloggingul este, după părerea mea, schimbul de experienţă. De ce schimbul de experienţă? Deoarece nu cred că există un blogger pe lumea asta care să nu o fi luat “de jos” şi să evolueze. Şi eu am luat-o “din adâncuri” şi cred că acum sunt mai aproape de suprafaţă decât de fund. Am cunoscut persoane noi, bloggeri mari şi mici, cărora le puneam tot felul de întrebări şi primeam răspunsuri diferite, iar eu încercam să iau de la fiecare ce e mai bun. Astfel, nu prea mai întreb de cei mai experimentaţi decât foarte rar, fiindcă deja mă descurc şi singur, datorită schimbului de experienţă. Acum sunt bloggeri mai mici care mă întreabă pe mine unele lucruri ce întrebam şi eu mai demult de alţii şi îi ajut cu mare plăcere.

Cred că am terminat cu părţile pozitive şi urmează cele negative. Nu sunt chiar “blogging addicted” şi nici nu cred ca trebuie să fiu. Dar am fost. Mai demult petreceam ore întregi dedicându-mă doar bloggingului, dar era perioada în care nu era totul în clar, perioada în care puneam o mulţime de întrebări şi aşteptam răspunsuri. De când am scăpat de acea perioadă, nu cred că mă ocup mai mult de 2 ore pe zi de blog şi de comentarii pe blogurile pe care le citesc. Dar cel mai urât lucru ce se poate întâmpla în blogging, după părerea mea, e că unele persoane, atât din viaţa reală, cât şi din cea virtuală, îşi bat joc de munca ta, pentru care ai depus atât de mult efort. Mi s-a întâmplat şi mie asta şi se cam mai întâmplă, dar aceste persoane care nu sunt în domeniu şi care fac comentarii fără să ştiu ce spun, trebuiesc ignorate, că nicicum nu poţi să scapi de aceştia.

Aş mai putea completa acest articol cu faptul că bloggingul pentru mine reprezintă o metodă de a transmite trăirile mele personale pe cale scrisă şi că blogul meu personal este, de fapt, “gura mea afişată pe monitorul celor care mi-l citesc”.

Încă n-am terminat articolul! Mai vreau să le urez şi celorlaţi participanţi “Succes!” şi celor care dau “BAC”-ul la fel! SUCCES!

Jucându-mă puţin cu familia lexicală a cuvântului blog, am adăugat sufixul “-er” şi astfel am obţinut cuvântul blogger. Cea mai simplă definiţie pentru acest termen este, după părerea mea, Scriitorul de pe un blog se numeşte blogger. De ce scriitor şi nu deţinător? Păi hai să explicăm cum stă treaba. Luăm un exemplu aşa la nimereala. Să zicem deţinătorul unui site web care oferă subdomenii pentru blog ar putea să nu fie blogger, ci doar webmaster. Sau poate fi o comunitate unde scriu mai mulţi pe un site web şi doar unul singur are drepturile “supreme” (adică are acces la toate opţiunile), dar cât timp ceilalţi membri au şi ei opţiunea de a posta pe acel blog al comunităţii şi ei sunt bloggeri, nu?

Cam atât despre definiţia acestui termen, dar să ne mai gândim şi la tipurile de bloggeri. Sunt o mulţime de tipuri. Îi putem împărţi în o mulţime de categorii, dar acum am să îi împart (aşa cum cred eu că e cel mai bine), după stilul lor (nu numai de scris). Aşadar, să-i enumerăm:

1. Blogger traficant - este cel mai răspândit tip de blogger din întreaga lume, cel care este înnebunit după trafic şi ar face absolut orice chiar şi pentru un vizitator în plus.
2. Blogger cărturar - este o specie rară de blogger care cel puţin ştie despre ce vorbeşte şi este în temă cu subiectul abordat.
3. Blogger filozof - un tip de blogger care încearcă să scrie cât mai mult despre un anumit subiect, dar nu se poate abţine fără să devieze câte un pic de la subiect
4. Blogger plagiator - o altă specie extrem de răspândită de blogger, dar mai puţin decât cel traficant. Acest tip de blogger foloseşte deseori “copy” şi “paste” ca nişte arme secrete care funcţionează la început, dar după 2-3 luni propriile sale arme îi ucid blogul.
5. Blogger ştergător - sunt 2 tipuri de bloggeri ştergători:
a) Cel care şterge comentariile altora, deşi acestea reflectă adevărul. (aici nu intră comentariile cu înjurături, ameninţări etc.)
b) Cel care crede că este foarte simplu să întreţii un blog, iar după 1-2 săptămâni îl şterge.
6. Blogger pupincurist - un tip de blogger care postează comentarii şi aşteaptă să primească comentarii de la cei la care a comentat
7. Blogger “gură-spartă” - un tip de blogger care nu ştie decât să scrie posturi cu înjurături sau să critice alţi bloggeri, mult mai importanţi.
8. Blogger cocalar/piţipoancă - este o nouă specie de bloggeri, nu sunt decât nişte “persoane” care de-abia au descoperit ce este un blog şi care au aflat de acest termen de pe hai faiv, în urma unui “comm” lăsat de “CaTzElUshaaaa / ~!@@#$%^&CaTzElU$hU#$%^&&**() de plush”.
9. Blogger original - în ultimul timp cam greu găseşti astfel de bloggeri. Sunt cei care au postări unice şi care nu au copiat niciodată, nimic de pe alte bloguri.

Dacă lipseşte vreo specie de bloggeri, vă rog să comentaţi care sunt speciile lipsă!

Unii spun că pescuitul e plictisitor. Alţii că pescuitul este calmant şi distractiv. Iar eu zic că uneori este plictistor, uneori este calmant, alteori distractiv. Aşa e.

Un exemplu în care este plictisitor? Păi, vrei să prinzi un peşte mare, o ştiucă să zicem, un peşte răpitor care se hrăneşte cu peştişori mai mici cum ar fi caraşii sau roşioarele. OK, ai 3 lansete, ai şi peştişori mici, montura e gata făcută şi eşti pregătit de “război”. Dar faza e că sunt şanse relativ mici să prinzi o ştiucă. De ce? Pentru că aşa cum crezi că va mânca peştişorul tău mai mic de pe cârlig, aşa poate să mănânce oricare alt peştişor mai mic din zona în care pescuieşti.

O situaţie şi mai enervantă e atunci că trebuie să ai şi răbdare dacă vrei să prinzi ceva “mare”. De exemplu deja eşti plictisit de pescuit şi chiar atunci ştiuca atacă. Nu observi nimic, doar după 5 minute te întrebi “unde e pluta? “, dar ştiuca s-a dus cu peştişorul mic aproape de fund, s-a băgat între ierburi şi se rupe firul. Şi ţi s-a dus şi tot cheful de pescuit. Hotărăşti să pleci acasă.

Cam atât despre plictiseala de la pescuit. Sincer? Nici eu nu am răbdare la ştiucă. Aşa că mai bine pescuiesc la râmă şi prind somni pitici aşa mai măricei (nu, nu cât degetul , cam cât 2 pălmi fiecare ), ieri am prins 6 cam în 2 ore, bune de pregătit şi de mâncat. Chiar când mi-am spus “dar nu muşcă nimic…”, pluta s-a dus sub apă şi am prins primul peşte. Scot peştele de pe cârlig etc. etc. şi atac din nou. Cum arunc, cum prind altul. Moralul ridicat, eram super liniştit şi pescuitul astfel a devenit distractiv. Cam 1 kg şi ceva de peşti prinşi în total.

În concluzie, voi alegeţi: un peşte mare cam de 1 kg pe care sunt şanse să nici nu îl prindeţi sau 1 kg de peşti în “rate”. (Prefer varianta B.)

Off-topic: Băi Adi, vezi că ai visat bine!