5:48 - sună ceasul deşteptător. Bogdan se trezeşte.
“Ce naiba mă, la ora asta am fixat să sune ceasul?” se întreba el mirat. “Ah, era ea…ultima dată…acum o lună…ea a fixat ceasul să sune la ora asta. Am pierdut-o definitiv.”, îşi amintise întristat de iubita lui care a murit. “Nu am niciun chef să mă duc la Cristi, dar tot mă duc să beau un Jack. Îmi iau blugii ăia…cumpăraţi de ea 
şi tricoul roşu cumpărat tot de ea şi plec. Ah, dar localul se deschide de-abia la 7. Ce mă fac? De dormit nu mai pot să dorm…să văd ce mai am de mâncare pe acasă…”
Bogdan merge să verifice ce are în frigider, un frigider care îi trezeşte foarte multe amintiri plăcute, care acum sunt adevărate coşmaruri. În acesta găseşte un salam de vară şi 3 ouă. “Nişte ochiuri şi un salam 
…merge.” Începe să îşi facă repede mâncarea, în timp ce şi-o face îşi aminteşte de atingerile delicate ale iubitei în timp ce prepara el mâncarea din când în când, mai demult. “Ei…gata mâncarea. Acum, să păpăm”. Termină de mâncat şi merge şi la baie să se mai aranjeze puţin. Bogdan nu ştia să îşi aranjeze freza foarte bine şi îşi aduce aminte cum iubita i-o aranja şi după ce termina, cum îl săruta. “Ei, gata de plecare. Până ce ajung acolo, e deschis localul lui Cristi.”
În faţa uşii, acesta găseşte un bileţel care îl bagă direct în buzunar, fără să îl mai citească. Bogdan iese din casă, orbit de suferinţă atât de mult, încât nici pe vecinii săi nu îi mai recunoaşte, nu îi salută. Totul i se pare un “puzzle” care trebuie completat, neştiind nici de unde să mai înceapă. Pe parcursul drumului îşi întâlneşte cei mai buni prieteni, nici pe ei nefiind în stare să îi recunoască. El îi ştie doar pe Cristi şi pe ea. Pe Cristi îl ştia, că el îi dădea mereu câte un “Jack”, îl ştia încă de mic copil, când prin clasa a 8-a au început să bea şi ei câte un păhărel împreună. Pe “ea” o ştie pentru că era iubita lui, după spusele lui era “jumătate din viaţa sa” a sa. Astfel, acum el consideră că acum mai are doar o jumătate de viaţă de trăit.
“Se pare că am sosit”. Bogdan intră în local, dar nu vede pe nimeni. Localul este gol. Acesta începe să strige după Cristi, dar nimeni nu răspunde. Îşi aminteşte că mai demult, “el şi ea” mergeau foarte des în spatele localului să se giugulească. “Cu siguranţă acolo e şi Cristi”, se gândi el.
- Cristi, aici eşti?
- Da…aici, în spate! Hai mai aproape să îţi arăt ceva!
Bogdan se ia după voce şi după câţiva paşi îl vede pe Cristi.
- Salut, mi-ai spus că ai ceva treabă pentru mine.
- Da…ar fi ceva, pe la ora 10 vine camionul plin cu “Jack” şi “Glenmorangie”. O să mă ajuţi să ducem lăzile cu whisky în magazie?
- Sigur că da, dar numai dacă îmi faci cinste cu un “Jack”.
- Hai, fie. Hai să mergem la local. Dacă vrei, mă poţi ajuta să şi vindem nişte băuturi clienţilor. Ce zici?
- Hmm…ok, oricum nu mai ştiu pe ce planetă sunt. Nu îmi mai amintesc absolut nimic. Parcă mi s-au spălat creierii. Te ştiu doar pe tine şi o ştiam pe…ea. Ştiu doar drumurile, care îmi trezesc amintiri doar cu ea. Nu cunosc pe nimeni. Mai ştiu doar că am primit un bileţel, fără să îl mai citesc, pentru că m-am grăbit să vin la tine.
- Hai să mergem că vin clienţii. Îl citeşti acolo.
…
- Am sosit, spune Bogdan, ce ziceai că e cu bileţelul ăla?
Bogdan îl scoate şi începe să citească:
Stimate Bogdan,
Dorim să te anunţăm că începând cu data de azi, 23.XI.1998, contractul tău cu firma RoInformatics Bucureşti, în care ocupai un post de informatician, a fost reziliat pentru absenţe de mai mult de 1 lună.Ne pare rău,
Director: Dan Popescu
- Deci, am fost dat afară. Excelent. Acum sunt şi fără loc de muncă.
- Stai bă, liniştit, poate rezolvăm noi cumva…
- Cum?
- Nu ştiu, o să vedem. Timpul le rezolvă pe toate…
da.
Loading ...