A fost un an şcolar mai bun decât anul trecut, media va fi cu 8 sutimi mai mare faţă de clasa a IX-a ( observaţi cât de mult am progresat?
). Dar am progresat şi de la un semestrul la celălalt. Dacă în sem. I am avut media 8.83, acum o să am 9.11. Ce-i drept, putea fi şi mai mult, dacă la unele materii cărora nu le prea dau importanţă aş fi fost mai atent etcetera etcetera. Contează (cred) că s-a terminat cu bine şi cu asta, basta!
Aşadar, vacanţa a cam sosit şi după cum vedeţi, am ieşit şi eu din pasa asta proastă, cu o mulţime de lucrări, răspunsuri şi iar etcetera etcetera. Dar totuşi, nu ştiu câte postări noi o să vedeţi pe acest blog fiindcă am să mă duc la pescuit în următoarele zile, dar nimic nu e sigur. Acum nu pot să mă gândesc la altceva şi cred că şi voi, decât la VACANŢĂ şi la ce voi face în această perioadă. În proporţie de 95% o voi petrece în acelaşi loc unde am petrecut-o şi anul trecut, adică la Ocna Şugatag.
Acum hai că mă bag la joc, vreau să mă relaxez! Că “deh”, doar e Ziua Internaţională a Copilului azi, nu?

