Aşadar am introdus un nou sondaj, dar, înainte să vi-l prezint, mai întâi să vedem cum a fost vechiul:

Întrebarea era: Vă place noul “logo” al blogului?

Şi răspunsurile:

Da, este cel mai bun logo al tău de până acum! (50.0%, 10 Votes)
E bun, dar se putea şi mai bine. (25.0%, 5 Votes)
Frumos! (15.0%, 3 Votes)
Nu îmi place. (10.0%, 2 Votes)
Total Voters: 20

Majoritatea au tras cu mine, aşa că pot să spun că e bine. Acum întrebarea de la noul sondaj pe care îl găsiţi în partea dreaptă (în sidebar) e Cât de des îmi vizitezi blogul? cu mai multe variante de răspuns. Spor la votat!

Vorbim azi de mâncăruri! Să le luăm, deci, pe rând:

1. Umplutura
Aia cu ouă. Nu ştiu dacă faceţi aşa ceva, dar mie îmi place foarte mult. Carnea nu o mânânc, mânânc doar interiorul ei, adică partea cu ouă. Foarte gustos, ăsta se află pe locul 1.

2. Chiftelele
Îmi plac chifteluţele de Paşte. La ocazii speciale ies mereu foarte bine şi parcă sunt mai gustoase.

3. Şunca
E foarte bună, mai ales cum a ieşit la bunica de Paştele catolic. Sper că şi de Paştele nostru o să iasă la fel de bună, sau… şi mai şi.

Să trecem la desert. Nu facem cozonaci, nu facem nimic tradiţional. Facem din caietul cu reţete de prăjituri a celelaltei bunici. Dar mereu iese ceva incredibil de bun, mai bun decât la magazin. Şi mai ales când văd că nu consumă aproape nimeni din ele, mă bucur eu cel mai mult, că am ce mânca (ceva dulce, nu că nu aş avea ce mânca ) şi după sărbătoare.

De mai mult de jumătate de an trec printr-o stare ca asta. Dacă aş număra câte “proiecte” mi-au intrat în cap în această perioadă, cred că m-aş apropia foarte mult de infinit. Poate cam exagerez, dar, în fine, am avut multe proiecte. Ce fel de proiecte? Web. Adică aveam o mulţime de idei, dar niciuna nu am dus-o până la capăt. Sau nici măcar nu le-am început, dar apoi să le dezvolt! Habar nu am de ce. Timpul este “cheia” tuturor soluţiilor. Bun. Dacă ai timp, dorinţele şi promisiunile ce au ca ţintă lansările de noi proiecte sau restructurarea lor se pot îndeplini. Dar dacă nu ai timp? Atunci ce faci? Cum îţi faci timp? Răspunsul este destul de simplu: nu ştiu. Şi totuşi, nu ştiu. Dar, nu cred că pot să dau toată vina pe faptul că “nu am timp”, că pe aceste “3 cuvinte magice” le foloseşte aproape toată lumea. “N-am chef” este încă un motiv foarte bun. Şi prin starea asta am trecut şi cred că încă mai trec, adică nu am chef de nimic, doar de mâncat, pălăvrăgit şi dormit am chef. Cred că a cam trecut şi perioada în care eram înnebunit după jocurile pentru PC, mai ales FIFA şi Football Manager, două jocuri care le-am jucat foarte mult acum ceva vreme şi, e adevărat, şi acum le mai joc dar după un meci de exemplu, mă plictisesc ca naiba. Pe atunci nu mă plictiseam deloc nici măcar după 5 meciuri. Şi acum…ce-i de făcut? Păi, eu zic că nimic. Domeniul ăsta, şi anume soccerzip.com expiră în data de 4 mai, cu o zi înaintea zilei mele de naştere. Oare ar trebui să mă retrag definitiv şi să revin în forţă după o pauză lungă de aproximativ 2-3 ani? Habar nu am. Urmează să iau o decizie (finală şi irevocabilă ) până la data limită. Cine ştie, o să mă citiţi doar încă o lună.

Mă simt ca un politician. Cică doar ăia au “dorinţe, promisiuni”, dar până la urmă toţi ne dezamăgesc spunându-ne doar nişte “vorbe-n vânt”. Lazare Hoche, unul dintre personajele cele mai renumite ale Revoluţiei Franceze a dat naştere (desigur, cu mulţi ani în urmă) altor “3 cuvinte magice”, care au legătură cu ceea ce îşi dorea, de fapt, poporul. Poporul îşi dorea “fapte, nu vorbe!”. Noi trăim în România. Degeaba dorim fapte, dacă toate sunt vorbe. Să văd dacă într-adevăr am stofă de politician. V-am dezamăgit vreodată?

//A, şi încă ceva. Neavând chef de a face încă o postare plictisitoare, scriu aici despre arestarea lui Gigi Becali. Scurt şi la subiect. Două întrebări (pentru poliţişti, dar şi voi puteţi să răspundeţi): Ce doreaţi bă? Să le mulţumească Gigi hoţilor că i-au furat maşina?!

Am hotărât să nu mai scriu pe blogul personal pentru o perioadă de timp. Scurtă sau nu, încă nici eu nu ştiu. Când simt nevoia să revin, am să revin şi am să postez articole din nou. La revedere !

Azi chiar nu ştiu ce să vă povestesc. Ce să vă povestesc? Să vă spun cum eram când eram mic? Vreţi să mă laud? Hai că vă spun asta !

La vârsta de 4 ani am citit primul meu cuvânt. Cum? Mama este învăţătoare şi când aveam cam 3 ani ea avea pe atunci clasa I şi făcea planşe cu litere, precum “A”, “B”, “C”, “D” şi câte o imagine. De exemplu la “F”, era un fluture. Iar eu tot întrebam “mama, ce e aia?”. Iar mama îmi spunea “Asta e litera F!”. “Dar cealaltă ce e?” - “Un fluture.” Şi uite aşa, într-o oarecare zi, cum scria pe sobă “CALOR”, i-am spus mamei “Uite mama, CALOR!”, dar ea nu ştia ce tot arăt cu mâna. Până la urmă tot şi-a dat seama. Aşa am ajuns o mică “vedetă” a familiei, tata mă punea să citesc prin ziare, reviste şi arăta la alţii cum ştiu eu să citesc.

La un moment dat mama dorea să mă dea la şcoală la vârsta de 6 ani, să nu fiu la ea în clasă. Dar eu am dorit ca mama să îmi fie învăţătoare. Şi uite aşa, la vârsta de 7 ani m-am dus la şcoală, ea mi-a fost învăţătoare dar va fi şi eterna mea învăţătoare. Era ciudat, la mama în clasă, eu eram cel mai “sâcâit” să zic aşa, dacă nu ştiam era bai, mare bai, noroc că m-am descurcat şi…a fost bine. Desigur, au mai existat suspiciuni că eram la mama în clasă, de aceea aveam FB pe linie. Nu! Temele mi le făceam singur, învăţam tot singur, nu aveam nevoie de niciun ajutor în clasele 1-4 deoarece să citesc şi să “socotesc” ştiam dinainte. Dar acum, e altă treaba, acum nu e chiar aşa de uşor, e o altă lume la liceu. Dar e bine şi aici.

A, şi aşa arăta Necunoscut când a împlinit 1 an:

E frumos…deoarece chiar n-am avut ce face, de la ora 22:00 până acum, 22:30 am citit prin arhiva de la Y!M. Mi-am amintit ce făceam prin ianuarie, ce planuri aveam pe atunci şi am descoperit că într-o perioadă foarte scurtă de timp m-am schimbat. Aproape complet. Nu mai sunt ceea ce am fost şi nici nu voi mai fi. Schimbarea s-a realizat treptat, cred, dar cel mai mult, probabil, undeva prin lunile august şi septembrie, când am fost în acea vacanţă de 2 săptămâni şi m-am relaxat. Apoi am revenit şi parcă totul s-a schimbat pentru mine, totul e altfel…şi totuşi nu îmi vine să cred cât de repede trece timpul. Au trecut 2 luni şi de la septembrie. Oare m-am schimbat şi de atunci? Probabil. Ca o idee, mă voi uita puţin şi la postările din acea vreme…să văd cum scriam pe vremea aceea, dacă mi s-a schimbat şi stilul de scris.

Uitatul prin arhivă? De unde mi-a venit ideea asta? Totuşi a fost bun proiectul ăla de la psihologie la ceva, cu “Cine sunt eu?”. Când mi-am făcut proiectul, trebuia să pun poze cu mine de pe la diferite vârste şi am răsfoit albumele foto ale familiei şi mi-am amintit de cele mai frumoase momente din copilărie.

Auleo, în mai pot să zic că “încă un an şi sunt major”. Nu m-am pregătit pentru asta.